Sunătoare (produse uşor de făcut acasă)

O legendă despre această plantă povesteşte: ,,Când apostolul preferat al Fiului Domnului se afla sub cruce, mihnit de moarte, a adunat cu grijă plantele stropite cu sângele sfânt, spre a le dărui ca amintire scumpă credincioşilor evlavioşi la moartea Mântuitorului."

Seva roşie a aromatei plante lasă tainic impresia că în substanţa purpurie a florilor galben-aurii ar trăi ascuns un strop din sângele Mântuitorului nostru.

Materia prima:

Partea aeriană (Hypericiherba). Părţile terminale înflorite ale plantei cu condiţia ca partea mai groasă a tulpinei să nu depăşească 2 mm, lungi de 20-30 cm, cu ramurile şi frunzele verzi, cu puncte transparente, corespunzătoare pungilor secretorii, iar florile galben caracteristic. Miros aromat, gust amărui-astringent.

Modul de utilizare şi preparare diferă în funcţie de afecţiunile care se tratează. Astfel:

Infuzia

Se prepară dintr-o linguriţă de plantă mărunţită peste care se adaugă o cană de apă clocotită (200 ml), se acoperă, iar după 15-20 minute se strecoară, se beau două-trei căni pe zi (neîndulcite) pentru tratarea următoarelor boli: diskinezie biliară (fiere leneşă), enterocolite cronice. Pentru persoanele care prezintă tendinţă de a reţine apa în organism, infuzia se prepară în acelaşi mod, dar folosind o lingură de sunătoare la o cană de apă clocotită şi vor bea o lingură de ceai după fiecare masă. Tot cu acest mod de preparare, dar cu consumul a 2-3 căni pe zi se recomandă şi pentru tratarea de gastrite hiperacide, ulcer gastric, hepatite, hepatite cronice evolutive, colite cronice, colecistite.

Sunătoarea favorizează şi performanţele intelectuale. Pot consuma acest ceai persoanele care au dificultăţi de adaptare, care sunt sensibile la schimbarea anotimpurilor, sau se află la menopauză. Pentru a împiedica oboseala în cazul unui efort neobişnuit, se recomandă consumul acestui ceai atât înainte, în timpul, căt şi după terminarea efortului.

Consumul ceaiului de sunătoare poate diminua asimilarea anumitor medicamente în organism: imunosupresoare, anticoagulante de tip cumarinic, antiepileptice, fenobarbital şi fenitoină, anti-astmatici: teofilina, glicozide cardiace în caz de tulburări de ritm cardiac şi insuficienţă cardiacă: digoxina, inhibitor de HIV.

Ulei volatil 

Planta crudă sau uscată se toacă mărunt şi se umple cu ea o sticlă,  în care se adaugă apoi ulei de floarea-soarelui.

Sticla se pune lângă sobă sau o altă sursă de căldură şi se lasă la macerat. Dacă s-a folosit planta crudă, ne dăm seama când este gata preparatul după faptul că face floare. Daca s-a folosit planta uscată, uleiul trebuie gustat din când în când.

Tinctura

Într-un borcan de sticlă (nu plastic!) cu capac (închidere ermetică) se pune o jumătate litru alcool rafinat de 50-70 grade, în funcţie de intensitatea dorită.

Se adaugă planta încă verde şi mărunţită, echivalent a 10 linguriţe.

Se păstrează la macerat timp de 2 ±3 săptămâni, în locuri călduroase, însorite.

Se strecoară apoi lichidul, folosind tifon (pus în 2-3 straturi pentru a fi cât mai dens).

Tinctura astfel obţinută (va avea o tentă roşiatică-brună) se pune spre păstrare în sticle de culoare închisă (recipientele să fie din sticlă, NU din plastic), în încăperi preferabil întunecoase şi răcoroase.

Uz intern:

Se diluează 2 linguriţe tinctură, într-un pahar (mediu) de apă; se beau 3-4 pahare/zi, pe stomacul gol (înainte de servirea meselor/gustărilor)

Uz extern:

Se aplică pe zonele afectate, cu ajutorul unui tampon de vată sau sub formă de comprese; tinctura aplicată va fi nediluată.

Gargarismele

Cataplasmele

Se fac cu infuzie din două linguri de plantă uscată şi mărunţită la o cană de apă clocotită şi sunt utile pentru tratarea de gingivite, abcese dentare (eventual în amestec cu pătlagină, în proporţii egale), afte, răni.

Se fac mai multe gargare pe zi, dintre careobligatoriu una seara înaintede culcare.

Se fac cu infuzie preparată din 30 g plantă la un litru de apă clocotită.

Se lasă acoperit 20 minute după care se strecoară şi se aplică comprese pentru tratarea rănilor şi a nevralgiilor.

Plămădeala în ulei 

Se prepară dintr-un pumn de flori proaspete de sunătoare puse într-un vas de sticlă şi peste care se adaugă ulei atât cât să acopere florile.

Se acoperă vasul şi se lasă să stea la soare 6-7 zile, după care se strecoară, se pune în vase de sticlă de culoare închisă care se astupă cu dop şi se păstrează la loc răcoros. Cu acest preparat se ung rănile, eczemele, arsurile, zonele articulare cu dureri reumatismale.

În dermatologie şi cosmetică, de la sunătoare se folosesc părţile aeriene sau numai florile. Prin acţiunea antiseptică, astringentă, cicatrizantă, antiinflamatoare, sunătoarea se foloseşte în cosmetică, la tenurile grase, uscate, ofilite, plăgi, ulcere, arsuri, răni, varice, flebite, sub formă de: infuzie, decoct, tinctură, ulei, oţet de toaletă.

Maceratul în ulei 

Se prepară din 20 g de sunătoare bine mărunţită care se umectează cu 20 ml alcool de cel puţin 70% timp de 12 ore, după care se adaugă 200 ml de ulei de floarea-soarelui.

Se încălzeşte pe abur timp de 3 ore amestecând din când în când.

Se mai lasă la macerat 2-3 zile, după care se filtrează în sticle de culoare închisă, se astupă bine cu dop şi se păstrează la loc răcoros.

Se ia câte o linguriţă de ulei de sunătoare după fiecare masă pentru diskinezie biliară, stimularea funcţiei hepatice, gastrite hiperacide şi ulcer gastric.

Unguent 

Inflorescenţele uscate de sunătoare se mărunţesc în piuă sau cu râşniţa electrică de cafea.

Se pun patru linguri de sunătoare mărunţită într-un vas şi se toarnă deasupra unt clarifiat încins (cantitatea obţinută dintr-un pachet), amestecându-se apoi bine, până ce compoziţia se răceşte, după care se lasă vreme de 7-8 ore.

Se pune apoi vasul în care s-a făcut amestecul la foc mic şi se aşteaptă până îşi recapătă consistenţa lichidă, după care se filtrează totul prin tifon, obţinându-se un unguent cu tentă roşiatică, care se va păstra la frigider.

Precauţii

În general, este bine ca tratamentul cu sunătoare să nu dureze mai mult de două luni, urmat de două săptămâni de pauză, întrucât favorizează apariţia unor simptome cum ar finevralgia, sensibilitatea exagerată la lumină, durerile uşoare de cap. La utilizarea oricărui preparat pe bază de sunătoare, este recomandată evitarea expunerii la soare (plajă), deoarece pot apărea reacţii de fotosensibilizare.